Coltul micilor scriitori

Cei care care poseda veleitati literare si isi exprima inspiratia artistica in scris, isi pot posta o mica creatie si un link catre blogul sau site-ul unde isi varsa naduful inspirational.

scriu aici

www.morosanuionut.wordpress.com

MEDITATIE SI INDIFERENTA


Cei care ridica pietre
Pentru zeii de gheata
Pe un munte lipsit de viata
Singur si greu ca o potcoava roasa
Ascunde rasaritul si pasarea maiastra

Un preot tibetan viseaza mergand la ruina mitologica
Cu indoiala in suflet si cu o privire tragica
Vantul il poarta ca o frunza tomnatica
Sagetandu-i drumul cu o speranta primavaratica
Pas cu pas se apropie de turnul de cristal
In fata apar zeii tronand pe gravul piedestal

Inghenunchiat in nisipul zapezii pure
Biciuit de napasta iernii dure
Florile albe cazute din cer
Coboara pe parul alb si timpul stingher
Furia reginei de gheata incetoseaza vazduhul
Unde e tronul, suit sa isi de-a duhul

Cu ultima lacrima atinge pamantul
Cazuta pe jos, inflorind mormantul
Taraindu-si trupul ascetic
Templul inspira un aer sceptic
Impins de durere si furie
Imprastie sangele si a lui nebunie
Zeii speriati de a sa nesabuinta
Invie gardienii cei sacri pentru a sa plapanda fiinta
Nu din mila ci din ura
Scuipand flacari din inerta gura

Ucis de frig, invidie si aroganta
De singurul vis cu eleganta
Corpul sau acoperit cu diamante
Imprastiind spre stele o urma de condoleante

ce mai stai ? scriitor scrie pe tine >:) go NENO go >:)

Si nenorocitii stie sa scrie! Curata scriitura din ce am prins eu pe blog. Frumoasa initiativa...

Nu am blog deoarece nu cred ca am ceva interesant de spus (inca), insa imi place mult sa scriu, ce-i drept, mai mult pentru mine.

Na si de la mine pentru voi o bucata de proza (foarte) scurta:

Nu poti sa fugi, fata proasta!

Fata fugi în sus, pe scări, înăbuşindu-şi plânsetele în palmele micuţe şi îngânându-şi sughiţurile cu zgomotul paşilor grăbiţi. Îşi ascundea privirea însângerată şi-şi înfunda urechile cu melodiile din copilărie ca să nu vadă si să nu audă conştiinţa zbierând.
Gemetele sfâşietoare ale minţii însingurate ar fi făcut-o să dea cu capul de pragul de sus al uşii şi să-şi întoarcă privirea spre degetele de la picioare, groteşti, de altfel, sculptate în carne vie, modelate cu pământul din care s-au născut. Nici măcar unghiile roase ale memoriei care scrijeleau pereţii minţii nu ar fi împiedicat-o să-şi dea seama că e pământ - doar pământ; era pământ pe talpă, pe sub unghii, prin vene – memoria se făcuse de mult timp nisip. Se transformă în prima mână de lut din care a fost făcută şi căreia i-a înmugurit prima ramură veştejită dintr-o coroană prea bogată ca s-o poată duce. Naiva de altă dată îşi dădea seama că nu e singură. Memoria îi demonstra câţi ani trecuseră şi cât imbatranise; aşa că grăbi pasul spre sfârşit, având grijă să nu se împiedice de vreo treaptă.
Mintea gemea de gânduri, idei, amintiri. Şi ce act imoral comitea – conştientiza. Era acolo ca să vopsească firele de păr în alb şi să mai arunce o lopată de pământ peste groapă. Travaliul minţii îşi vărsa tot năduful, pătând memoria; o îngreuna şi pe aceasta cu conştiinţă. Iar fata îşi răvăşea părul, îşi zdruncina capul nebuneşte pentru a nu lăsa memoria să se prindă de pereţii încăperii şi să rămână acolo mărturie timpului pierdut. De ce să aibe conştiinţă? De ce? De ce să-i înapoieze toate amintirile fetei? De ce să mai simtă si ea alături de fată? De ce să mai ştie cineva cum gândeşte? De ce să mai traiască un suflet înghesuit în inima fetei? De ce să nu fie singură?
“Sunt aici ca să te simţi vinovată, proasto!”
Poate era prea egoistă, dar vroia să se bucure şi să plângă singură. Vroia să simtă numai ea fiorul celor mai urâte gânduri şi al viselor interzise – să sărute doar gura ei până i se deşiră buzele, să pipăie doar degetele ei până simţul ajunge la final, să guste numai gura ei din toate, nu până se termină ‘toate’, ci până se termină gustul. Să facă toate acestea fără să fie dirijată de conştiinţă. Vroia să-şi urască singură amintirile preferate!
- Şi în câte vise nu iubisem!
“Iubisei pe jumatate!”
- Şi câte timpuri trăite şi pierdute îmi revin în minte…
“Şi câte clipe le-am trăit doar eu.”
- Şi în câte gânduri adunasem toate dorinţele mele…
“Dorinţele noastre!”
Şi ce frustrare îi zdrobea sufletul când realiza că trăise doar pe jumatate. Buzele ei nu-i mai vorbeau cuvintele, pe când gândurile zbierau mai tare ca niciodată…
Cu privirea împăienjenită, ştergându-şi ultimele lacrimi de pe obraz şi cu un zâmbet sardonic împietrit pe faţă, fata se lăsă purtată de ţipetele memoriei. O apucă uşor, treaptă cu treaptă, în jos, pe scări…

Nenorocitule,de acum ai un cititor in plus.Imi place blogul mult.

Mazga,cand am vazut topicul stiam ca o sa vad ceva si de la tine. (: Frumos.
*waiting for more*

Frumos, aveti talent ...

si eu stiu sa scriu , ia uitati : Ana are mere . Eh?!!! ce parere aveti ?

oau ce profund

Am si eu un blog pe care scriu, dar nu compuneri. www.claudiublog.info

deci asta e o poezie referitoare la "scumpa" noastra tara


Ultimi romani


Sunt 21 de milioane de suflete
Intr-o tara mica
Nu posed sentimente
De viitor le este frica
Pretind ca isi traiesc viata
Sunt niste sarlatani
Intr-o lume de prostie dominata
Tot ce le plac lor sunt bani

Ei sunt niste nebuni
Astia sunt romani

Sunt frumosi
Dar al naibi de mincinosi
Doar gura e de ei
Pana si libertatea poti sa le-o iei
Sunt foarte realisti
Si asta ii face tristi

Ei sunt niste nebuni
Astia sunt romani

Ei vin din est
Si vor sa traiasca in vest
Cu vise marete
Ei au doua fete
Prostia nu le da pace
Acolo sunt pericole publice

Ei sunt niste nebuni
Astia sunt romani

Mai rai decat toate bolile de pe pamant
Despre romani cant

Sunt 21 de milioane de suflete
Intr-o tara mica
Nu posed sentimente
De viitor le este frica
N-ai ce face cu ei
Ei sunt niste nebuni
Astia sunt ultimi romani
Iar eu sunt unul dintre ei



asta nici macar n-are titlu dar ii trebuie oare

Cuvintele nu isi au rostul
Iarta-ma ca mai mint
Dar pentru noi e inceputul
Dar nu pot mereu sa accept ce simt

Dar nu stiu cum
Vreau sa-ti spun
Ca iti multumesc pentru ca esti tu

Deci spune-mi ce se va intampla
Cand distractia noastra se va inceia

Dar ma intreb daca tu intelegi
Ca daca eu voi pleca
Na-re rost sa plagi
O sa gasesti o modalitate sa ucizi frica

Dar nu pot sa mi te scot din minte
Sper sa ne mai intalnim
Dar nu va mai exista dragoste
Am ascuns faptul ca ne iubim
Si nimic nu dureaza o eternitate
Dar trebuie drumul nostrum sa-l gasim

Increderea e greu de gasit
Dar eu n-am sa te uit
Iar din partea mea
Sper sa ai toata fericirea

Dar eu n-am gasit
Momentul potrivit
Sa iti spun ca te-am iubit

Dar eu din pacate n-am gasit
Momentul potrivit
Sa iti spun ca te-am iubit

ai putea sa incerci sa consulti DOOMul inainte sa postezi.

Telecaster a scris:ai putea sa incerci sa consulti DOOMul inainte sa postezi.

ai putea sa spui si tu o impresie daca tot scri commenturi

scrii

CarmenPunkGirl a scris:scrii

uneori cand ma POCNESTE O IDEE dar eu nu le consider mare lucru "operele" mele

ma refeream la faptu ca e "scrii" nu "scri"

Mihai punk a scris:

CarmenPunkGirl a scris:scrii

uneori cand ma POCNESTE O IDEE dar eu nu le consider mare lucru "operele" mele

eu stiam ca postul se tine miercuri si vineri. in orice caz, vad ca tu faci foamea si joi, ajungand sa te saturi cu 2-3 cuvinte.

Sau litere...

Dragul meu,
Stau aici aproape de miezul noptii si ma gandesc la tine. Nu stiu de ce fac asta fix acum.
Afara ploua. Stropii aia blesemati imi aduc aminte de lacrimile mele. Lacrimi amare varsate de dor. De dorul cui? De dorul celui caruia nu i-a fost mila sa-mi smulga cu sete inima din piept si sa-mi farmece visele cu imbratisari tandre si saruturi calde ale unui inger decazut.
Imi ridic privirea catre cel mai drag lucru din camera asta mohorata. Mi-ai oferit candva o mica bucata de hartie. Ai reusit cumva sa-ti pictezi cu grija pe ea chipul perfect. Stiai ca va fi o schita speciala pe care o vei darui cuiva care ar da orice pentru tine.
Ma uit in privirea ta,scufundandu-ma parca in albastra Mare Neagra si incerc sa gasesc printre fire de nisip ganduri de aur si niste comori ascunse numite sentimente.
Incerc sa-i explic reflectiei tale durerea mea. Se uita la mine si nu-mi raspunde. Urechea ta e prea departe ca soapta buzelor mele sa ti-o incalzeasca. Si incep sa tip la ea printre roua ce se topeste pe obrajii mei fierbinti de dor: "De ce imi faci asta?!". Rasuflul meu atat de epuizat imi mai da un impuls: "De ce ma lasi sa sufar printre atatia oameni care se hranesc din sufletul meu?".
Ma trantesc efectiv istovita pe covor. Ce ma fac acum? Te doresc atat de tare langa mine incat mi se cutremura tot corpul de o durere cumplita. Stau cu ochii inchisi,stransi bine...durerea mi-a paralizat miscarile. Parca iti aud pasii,sunetul vocii. Nu mai rezist,ma torturezi.
Dorul de tine e ca lipsa de stupefiante,ma sufoc si mor fara dragostea ta. As face orice sa ajung la tine acum.
Cate nopti au trecut de cand ai plecat? Am atatea sa-ti spun...De ti-ar pasa macar putin de ce indrug eu aici. Ma intreb daca iti aduci aminte macar intr-o nenorocita de secunda ca exist. Vorbesc doar tampenii si nu stiu ce sa insir. Cum sa-ti explic ca fara tine viata mea ar fi stearsa si fara sens? Stiai ca si un curcubeu lipsit de o singura pata de culoare e mort? Asa sunt eu fara ochii tai albastrii. Singura culoare care imi lipseste acum.
Gandindu-ma cum le placeau degetelor mele sa se joace de-ascunsa prin parul tau moale mostenit de la batranul soare de la care ai invatat sa zambesti atat de dragastos si dulce;incep din nou sa plang si sa sper la un miracol.
Ceasul asta tampit imi rade in fata. Ticaie insistent fara sa se miste. Iti jur ca-mi vine sa-l pocnesc. Cifrele din calendar se alearga pe-o amarata de foaie,insa eu mi-am pierdut pixul cu care le asezam la locul lor. Nu mai am notiunea timpului. Trece extrem de greu,parca s-a oprit.
Stiu doar ca sufletul meu e gol si ca ziua ploua;iar noptile nedormite ma fac sa vreau sa mor.
Ma gandesc acum la optimismul meu,la cum vad in tine restul vietii mele...Esti tot ce-mi doresc si-mi voi dori vreodata. Esti omul cu care vreau sa impart totul pana cand imi voi da ultima suflare in bratele tale triste si invechite de vreme.
Adu-ti aminte de ce zic acum. Nu indraznesc sa mint...Dragostea ta pentru mine e totul: mancare,oxigen,apa,viata. Nu vreau sa te pierd.
P.S.: Te iubesc. Si te rog...vino acasa pentru numele lui Dumnezeu!

http://deekiesblog.blogspot.com/

Daca va pasioneaza scrisul si in general tot ceea ce tine de literatura sau investigatii jurnalistice puteti sa va publicati creatiile pe revista online www.radiometafora.ro, revista dedicata romanilor din tara, dar mai ales, celor aflati in diaspora. Redactorul sef este in mod special interesat de reportaje/editoriale despre situatia actuala din Romania in plan social, economic, etc. Puteti gasi o adresa de contact pe site-ul oficial sau, daca doriti, puteti sa-mi trimiteti mie lucrarile si eu sa le postez mai departe pe site.